Carlos Ruiz Zafon-Umbra vantului

pasaje:

Sotii Fortuny lasara anii sa treaca, innabusindu-si inimile si sufletele, pana in clipa cand, de atata tacere, uitara cuvintele care le-ar fi putut exprima adevaratele sentimente si se preschimbara in niste straini ce locuiau sub acelasi acoperis, unul dintre multele acoperisuri ale orasului infinit.


Lui Julian nu-i placea sa vorbeasca despre cartile lui sau despre sine. (…)Adevarul e ca nu am reusit sa il cunosc in profunzime. Nu lasa pe nimeni sa o faca. Era un barbat foarte rezervat si uneori mi se parea ca nu-l mai interesau oamenii si lumea. (…) Julian traia inchis in sinea lui, ferecat cu amintirile lui si inlauntrul acestora. Ca un prizonier de lux. Exista temnite mai grele decat cuvintele.

Julian traia in cartile lui.Sufletul lui e in povestile sale.