ganduri despre femeie si familie

Datorita intensitatii si complexitatii vietii emotionale femeia, intr-un moment "x", nu se poate abandona total decat unui singur barbat. Femeile care sustin ca se implica total (gand, timp, trup, suflet) in mai multe relatii interumane nu isi cunosc "natura". Implicarea lor nefiind decat un sir nesfarsit de trairi superficiale si satisfactii instant. Relatiile interumane nu sunt fast-food-uri. Apropos de fast-fooduri, priveste familia romaneasca. E o femeie trista cu fatza zbarcita. Abandonul tinerilor si industrializarea au adus-o in halul asta..

Pe vremuri, cand industralizarea nu imbolnavise trupul societatii, familia era o femeie superba cu parul buclat cazut pe umeri. Fiecare om si-o dorea.

Despre un Om care nu mai era Om.

"Anul acesta renunt la reflectiile pascale. E Saptamana Mare si toata lumea propune conduite. Ma sustrag. N-am de gand sa va propun nimic. Faceti ce vreti si traiti cum credeti. Optiunea ramane un drept. Cei intelepti o vad si ca pe un act responsabil. Ma bantuie, insa, o alta tema care sper sa nu dea nastere comentariilor stupide care abia asteapta sa-si iteasca literele pe aici. Ma bantuie ideea Dezumanizarii. Cat de jos poate merge Omul pe scara dezumanizarii fizice si spirituale? Astazi m-am cutremurat. Ieri, de fapt. Locuiesc in arondismentul sapte pe perioada sederii mele la Paris. Rue St. Dominique este o strada cunoscuta, care se opreste in Champ du Mars - la capatul caruia strajuieste turnul. Ma plimbam pe la pranz prin cartier dispus sa ma racoresc dupa cateva ore bune de munca. Pe un trotuar larg, la intersectia St. Dominique cu Avenue Bosquet (sic), un homeless si-a dat pantalonii jos si a inceput sa se cace. Poate ar trebui sa scriu "sa-si faca nevoile". Era, insa, mai mult decat nevoie in acest spectacol oribil si grotesc, pe de-o parte si atat de simplu si uman, pe de alta. Era ceva mai grav. Era abdicare si resemnare, era neputinta de a mai controla un trup pe care nici chiar purtatorul nu-l mai considera demn de respect. Individul coborase atat de mult pe scara demnitatii umane incat actul lui era unul aproape animalic si, pe cat de socant, pe atat de normal. Mica drama urbana, pe care trecatorii n-o bagau in seama, nu consta in actul in sine, ci in faptul ca, brusc, ideea de OM disparuse precum aburii unei cafele in clocot: abia perceptibili pentru o fractiune de secunda si apoi nimic. Acea fiinta, bauta probabil (sau nu), care nu-si putea ridica ochii si capul si care mai avea doar puterea sa lupte ca sa nu se cace in pantaloni, prea slaba ca sa mai fuga de ochii lumii, pierduse batalia cu numele de OM. Caci pare, cand vezi un asemenea individ, ca statutul de OM e ceva pentru care trebuie sa luptam zilnic. Dezumanizarea face parte mai mult ca oricand din cotidian: ieri, in mijlocul Parisului. Se mai ridica o intrebare: cei care treceau pe langa el, ca si mine de altfel, intorcand capetele si vazandu-si de drum ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, preocupati de un traseu mai mult sau mai putin mecanic, ei cat de sus sunt pe scara sufletului? Cu ce suntem mai presus noi, cei dispusi sa ignoram si sa condamnam, cu ce suntem mai presus ca un om care a renuntat sa mai lupte sa-si pastreze demnitatea? La asta ma gandesc acum. Nu astept un raspuns pentru ca e mai mult decat o dezbatere. E o chestiune care necesita o discutie cu noi insine. Marturisesc ca imaginea a fost socanta si a avut darul de a aduce pe tapet si problema fragilitatii umane. Cand vezi asemenea lucruri la semenii tai nu poti sa nu realizezi ca trebuie mai mult decat un parfum, haine curate si civilizatie ca sa te feresti de o asemenea ipostaza. Mult mai mult. Dar asta e o alta discutie care are legatura poate cu insasi tema Saptamanii Mari si am zis ca nu vorbim despre asta."

preluat de pe blogul lui tudor chirila

munca

"Intelepciunea vechilor egipteni credea ca munca in exces este un pacat de moarte, caci menirea noastra pe pamant nu este sa robotim ca niste sclavi depersonalizati ci sa ne gasim rosturi si sensuri, sa ne extindem constiinta in incercarea de-al intelege pe Dumnezeu si intreaga Sa creatie. Vedem, in decursul istoriei, cum oamenii au ravnit puterea prin manipularea si transformarea lumii materiale. In epoca moderna, am ingenunchiat natura, am realizat tehnica avansata, am construit orase. De fapt, am inlocuit din ierarhia noastra valorica verbul a fi cu verbul a avea. Din cauza faptului ca muncim enorm pentru a obtine toate obiectele fizice pe care le consideram necesare, platim rate la banci, avem doua jobu-ri si timpul a capatat trasaturi negative. Usor de irosit in efemeride, timpul ni se pare dusmanos. Imprumutand mult, din gandirea egipteana, Iudaismul pune accent pe Sabat. Ideea acestuia este de a lua o pauza, de a iesi din spaimele si anxietatile vietii cotidiene, de gasi timp pentru rugaciune, meditatie si reflectie asupra menirii noastre, a originii noastre si destinatiei sufletului dupa moarte."

oreste

suflet pereche

Exista mai multe suflete-pereche. Dar intr-un anumit moment, doar un singur suflet-pereche. Explicatia mai jos:

Sufletul-pereche ajunge langa celalalt suflet in momente critice, de cotitura. El este trimis cu un anumit scop de catre Creator. Sa invete impreuna cu perechea lui o lectie sau mai multe. Nu stiu ce lectie au de invatat, ci doar simt ca pentru o perioada trebuie sa "traiasca" impreuna. Cumva. Perioada asta poate fi toata viata, o luna, 10 luni, 6 ani sau 1 zi depinde de complexitatea experientei. Timpul este relativ si nu are nicio importanta la nivel spiritual. Dupa asimilarea lectiei, sufletul-pereche isi paraseste perechea pentru a-l lasa in grija altui suflet.O alta lectie trebuie invatata pe scara evolutiei spirituale. Un alt suflet-pereche coboara cu lumina si bunatate.

Recunoasterea celuilalt produce la nivelul trupului dependenta fizica, emotionala, mentala. Sufletul pereche il simte pe celalalt intru totul. In maniera in care o fac gemenii monozigoti. Fuziunea sufletelor este totala, caci nu se poate asimila o lectie karmica fara abandonarea in celalalt. Aparitia sufletului-pereche este anuntata de catre Univers prin trimiterea unor semne. Din pacate, multi oameni aleg aparentele si nu esentele si orbesc..


Ca urmare a discutiei purtate cu Micha.
Multumesc pentru carte.:) puupic

superb! superb! superb!

Nutzi :)

Do you want to eat or to succeed?
Do you want to have the money or to succeed?
Do you want me or do you want to succeed?

Hi, I am Sid.

let's dance

A invata

“… Şi după un timp, omul învaţă că dacă e prea mult, până şi căldura cea dătătoare de viaţă a soarelui arde şi calcinează. Aşa că începe să-şi planteze propria grădină şi-şi împodobeşte propriul suflet, în loc să mai aştepte ca altcineva să-i aducă flori, şi învaţă că într-adevăr poate suporta, că într-adevăr are forţă, că într-adevăr e valoros, şi omul învaţă, şi învaţă… şi cu fiecare zi învaţă.

Cu timpul înveţi că a sta alături de cineva pentru că îţi oferă un viitor bun înseamnă că mai devreme sau mai târziu vei vrea să te întorci la trecut. Cu timpul înţelegi că doar cel care e capabil să te iubească cu defectele tale, fără a pretinde să te schimbe, îţi poate aduce toată fericirea pe care ţi-o doreşti. Îţi dai seama cu timpul că dacă eşti alături de această persoană doar pentru a-ţi întovărăşi singurătatea, în mod inexorabil vei ajunge să nu mai vrei să o vezi. Ajungi cu timpul să înţelegi că adevăraţii prieteni sunt număraţi, şi că cel care nu luptă pentru ei, mai devreme sau mai târziu se va vedea înconjurat doar de false prietenii.


Cu timpul înveţi că a scuza e ceva ce poate face oricine, dar că a ierta, asta doar sufletele cu adevărat mari o pot face. Cu timpul îţi dai seama că deşi poţi fi fericit cu prietenii tăi, într-o bună zi vei plânge după cei pe care i-ai lăsat să plece. Cu timpul îţi dai seama că fiecare experienţă trăită alături de fiecare fiinţă nu se va mai repeta niciodată. Cu timpul îţi dai seama că cel care umileşte sau dispreţuieşte o fiinţă umană, mai devreme sau mai târziu va suferi aceleaşi umilinţe şi dispreţ, dar multiplicate, ridicate la pătrat. Cu timpul înveţi că grăbind sau forţând lucrurile să se petreacă, asta va determina că, în final, ele nu vor mai fi aşa cum sperai. Cu timpul îţi dai seama că, în realitate, cel mai bine nu era viitorul, ci momentul pe care-l trăiai exact în acel moment.



Cu timpul vei vedea că, deşi te simţi fericit cu cei care-ţi sunt împrejur, îţi vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine şi acum s-au dus şi nu mai sunt… Cu timpul vei învăţa că încercând să ierţi sau să ceri iertare, să spui că iubeşti, să spui că ţi-e dor, să spui că ai nevoie, să spui că vrei să fii prieten, dinaintea unui mormânt, nu mai are niciun sens.,

Dar, din păcate, se învaţă doar cu timpul…"(Jorge Luis Borges)

de la Denisa.

Te pup micutza blonda.

no -smoking (this week.
yes -attitude

protect me

o melodie superba

usa

privirea zari in departare trei siluete.

o tanara. langa ea doua femei. tanara era invesmantata in fasii lungi multicolore de matase...usa se deschide si intra un barbat...cele doua femei isi pleaca privirea si trag incet de fasiile de matase....trupul tinerei i se arata barbatului....rusinata, incearca sa isi acopere cu parul goliciunea...

barbatul ii saruta mainile si o acopera cu trupul lui.

-deschide-te.

trupul il asculta.

-deschide-te

inima il asculta

-deschide-te

Tanara era inchisa pentru lume. Glasul lui o deschidea. Doar pentru el.

Usile s-au inchis.

pe cer o luna rotunda acoperita. lumina razbea prin plasa de nori.
pe masura ce sofam norii se indepartau de ea...lasand-o goala in ochii mei.
zambeam.

zambetul lui G

"viata inseamna experiente. trairi. sentimente nascute, consolidate, asumate. inseamna cumulul de dureri si iubiri, inseamna orice om care te-a atins fie doar si in treacat, ai tresarit, ai pastrat ceva, ai mers mai departe, dar nu ai uitat niciodata. atingerea. schimbul de energii. dialogul dintre suflete. amprentele lasate in minte, pe corp, in suflet.

nu sunt un om razboinic, pasnica mi-e mintea, pace mi-e in suflet. probabil instinctul de aparare imi forteaza idei si gesturi de contra-atac, dar in mine nu zace sange. nu zac rani. primite sau date. vine sufletul ala de la nastere si reuseste sa cicatrizeze totul si sa lase la final nevoia de pace. nevoia de a zambi. nevoia de a face pe cineva sa zambeasca. nevoile se nasc pentru a fi satisfacute, de unde si dorinta si finalitatea de a-mi satisface dorintele. zambetul. al meu si al lor. al tau. de asta nu pot fi decat calm si linistit, chiar daca viata ma incearca cu razboi si nelinisti. cu durere. probabil trebuie sa fiu intarit, sa ajung la acel stadiu in care niciodata nu voi mai lasa indoiala in suflet. nu voi mai lasa greul sa se aseze si sa faca ravagii. de asta inca lupt pentru o idee. nu de regasire. macar de reconciliere. oamenii pot trai separati, fiecare pe drumul sau, chiar daca sunt total opusi. dar intersectiile de vieti sau suflete, ca si in modul de organizare rutier, sunt semnalizate civilizat si lasa loc de decenta in trafic. in traficul de sentimente si in fluxul de idei, trairi, atingeri." by G

"Ori ce cerc deschis trebuie inchis!" Asadar, sufletul este auto-damnat sa experimenteze ambele fatete ale monedei: "Cine scoate sabia, de sabie are parte, cine ia pe altii in robie, de robie va avea parte"! Scopul vietii este "actualizarea individula a identitatii sufletului". Venim in trup pentru a invata sa-l recunoastem pe Dumnezeu, experimentam efemerul pentru a intelege eternitatea.


Avand imaginea devenirii noastre pe termen lung, ingerii pazitori nu ne feresc de greutati tocmai stiind ca aceste obstacole au menirea de a ne intari. Experinta suferintei te face mai destept!"

oreste

in my arms

mi-am adus aminte de niste replici:

Julien Jeanvier: "Being an adult means to have a speedometer that marks 210 and not driving over 60. Friends are like eyeglasses. They make you look smart, but get scratched and then bore you. Luckily, sometimes, you get super cool glasses. Me... I've got Sophie!"

Scrisoarea 47

Motto: “There's an opposite to déjà vu. They call it jamais vu. It's when you meet the same people or visit places, again and again, but each time is the first. Everybody is always a stranger. Nothing is ever familiar.” Palahniuk Chuck
cateodata mi-as dori sa pot sa fiu invizibila cand vreau eu....asta e un soi de egoism...
.
aseara voiam sa privesc oamenii, dar glasurile si intrebarile ma hartuiau..ma bruiau
cand am sosit...aterizasem intr-un film...stiam tema, cunosteam si personajele dar....chipurile erau mai transparente.., pierdusem replicile...si incercam sa adun scenele ca sa inteleg sentimentul si mesajul pe care filmul dorea sa mi-l transmita:

-zambete pe chipuri udate de lacrimi.
-goliciune sufleteasca plina de bautura lui Bacchus.
-fericire inhibata.
-tensiune mocnita
-tinerete ce se sufoca de atata make-up
-suflet inchis in singuratate si neintelegere.
si eu scaldata in ganduri.

Am privit coltul unde ardea o candela...si parca ii auzeam vocea.....trecutul sorbi din prezent.

" stiu ca si tu ai facut la fel...dar simt nevoia sa impartasesc cu tine asta....comunicarea e cea mai importanta...( probabil ca zambetul inflorise pe chip in timp ce gandeam asta).. stateam si ma uitam asa la ei...oameni atat de diferiti...dar totusi legati de ceva..ii iubesc...sunt prietenii mei si ii accept asa cum sunt..iti dai seama ca sufletul le este colorat si cu nuante inchise nu doar galben, rosu, bleu...dar asta-i omul. imperfect."

filmul s-a incheiat in ritmul unei melodii. Versurile imi aminteau de cuvintele scrise intr-o carte.... Oxigenul imi intrase in plamani.Era noapte si eu respiram aerul diminetii, uitandu-ma la luna. Si-n mine si pe cerul negru vedeam un cerc rotund si multe stele.

Daniles, pe unde zbori acum?

Am luat o stea,cea mai firava, am modelat-o si am scris:

Daniels,

Te-ai simtit vreodata strain si de-al casei deopotriva? Este un sentiment straniu, pe care il experimentez des de cand ai plecat. Nu e vorba de singuratate, ci ..nu imi mai gasesc locul...nu mai cred in vise ...ci incerc sa transform visele in realitate. Realitatea de pe foaie sau cea care incape intr-o clipa. Nu asa imi recomandai? Crede in visul tau si universul te va ajuta sa ti-l implinesti, daca cel de sus va aproba visul. “Indrazneste”.

Si de fapt ce-i realitatea? O succesiune din ce vezi, auzi, simti.

Nu tanjesc dupa case, mese, fotolii. Asta-i natura moarta........Am murit si eu si nu mai vreau moarte. Intr-o zi viata m-a nascut. Nu sunt nascuta din dragoste, ci din durere. Am fost abandonata pana in momentul in care un om m-a luat in brate si mi-a dat o jucarie si o prajitura. Cartea si scrisul.

cu dor,
Orchis Noir