Scrisoarea 37

Miroase a primavara in jurul meu. A sanatate si a renastere. Curcubeele de petale si fluturii parfumati ma imbratiseaza. Ii simt. Nu se opresc aici si ma ademenesc sa intru in jocul lor. Ochii imi zambesc. Accept.

Soarele mi-a sarutat obrajii si mi-a urat sa am o dimineata buna. Snurul rosu si alb si un tablou cu trei flori imi protejeaza inima. Ploua cu Soare in sufeltul meu. Lacrimi si raze.

Camera era plina de frezii.Albe. O lua in brate si o saruta cu pasiune.Apoi ii legase snurul de mana.

-Iubita azi mancam fructe de mare. Am luat la pachet ca sa stam sa ne lafaim.
-Deschide gura.Hai!
-Nu.Pup si apoi.
-Rasfatata mea.Ce ma fac cu tine?
-Ma pupi.


Si hainele cadeaua.Si timpul se opri. Si camera era inecata in ei. Iubirea si parfumul freziilor le acopereau trupurile unite.

De acolo un inger ma priveste si energia din el imi penetreaza pielea. Vibreaza iubire. Vibrez iubire. In dimineata asta mi-a trimis o orhidee. Lila. Ca si imbracamintea in care am dansat pentru ultima oara... Ca si camasa cu care a plecat din lumea asta...si care imi purta mireasma, saruturile si lacrimile.

Daniels,

Daniels, intr-o prima perioada a doliului omul este torturat. Soarta ii injecteaza in sange otrava finalului. Nu vor mai exista cuvinte. Nu vor mai exista mese in familie.Nu vor mai exista petreceri. Nu i se va mai auzi glasul.Nu i se va mai vedea trupul.Nu i se va mai simti parfumul.Nu i se vor mai vedea gesturile. Nu va mai exista decat trecutul si nu i se va mai simti decat prezenta. Otrava ii baga capul omului in menghina. Tasneste sange negru.Trupul ii este apoi spalat de lacrimi.Dar si ele sunt murdare de durere. Energia fiintei zboara asemeni petalelor de papadie.

Pironi adanci ii strapung carnea.Sunt amintirile. Peste ranile insangerate pozele toarna otet si sare. Focul durerii il arde pe om. In interiorul trupului e sauna. Foc si apa. Durere si lacrimi.

Tortura omului se continua cu mesajele oamenilor care-l inconjoara. Saracii de ei. Nu stiu ca cel indoliat, desi torturat gandeste. Nu realizeaza ca vorbele de incurajare ridica ziduri groase. Doar simpla prezenta a lor, a oamenilor nu ridica cetati sau bariere.

Omul indoliat nu isi mai doreste decat imposibilul. Si stie ca niciun om nu poate sa schimbe imposibilul in posibil. Omul indoliat nu mai are cuvinte, nu se mai poate hrani, nu mai poate dormi. Omul indoliat este autist.

Daniels, diseara voi viziona Rain Man cu mama, tata si cei doi catei.

M-am urcat pe o raza si am reusit sa iti trimit un sarut.

Orchis Noir.