Ganduri nespuse, planuri nefinalizate, aripi frante, vise spulberate, inimi ciopartite, lacrimi inghitite, infuziunii de amaraciune si vinovatie, iubiri interzise, prietenii destramate, amorteala absoluta si soc canceros. Acestea erau cuvintele ce se citeau pe fetele celor care se stransesera in acele nopti lungi si reci de vara pentru a-si plange impreuna durerea. Durerea pierderii unui om iubit.
El, in suflet ii privea pe toti. Gandurile se inecau in el sau se loveau de zidul plangerii. Cine stie?
Un suflet de mama incerca sa tina cu dintii trupul de femeie ca sa nu se prabuseasca.
Mai incolo, un suflet de tata incerca ..ce zic eu aici, nu incerca nimic...era intors in sine si se lasa ars de propriile lacrimi. O lua in brate pe fata si ii spuse:
-Fata mea , nu am putut sa ti-l salvez.... omul-tata pilot vazuse prea multe, dar nimic in comparatie cu imaginea care i se lipise pe retina in acea seara.Imagine ce ii bantuia ochii.
Mai incolo, un tata, o mama si fiul ramas se sprijineau si se imbratisau in durere.
-Moarte furioasa, priveste aceasta familie. Stau impreuna, uniti. Trupurile lor formeaza un zid de compasiune.
Fata....voia sa fie luata in brate ca un copil. Se simtea coplesita.Nu stia ce sa faca, cum sa faca.Ce sa zica, cum sa zica. Nu mai stia nimic. Nimicul...si absolutul.
O femeie cu voce calda si suflet mare si stralucitor ca un Soare se apropie de ea si o lua in brate.
-Miru..nu mai putu sa scoata nici un sunet..
Daniels,
Omul o data cu pierderea unei fiinte dragi... se pierde si pe sine.Acest lucru se intampla doar la moartea unei fiinte dragi.De ce? Pentru ca moartea este ireversibila. Pentru ca moartea este finalul. THE END ca in filme... orice altceva se poate repara, inlocui, recastiga, insanatosi.
Durerea pe care o resimte Omul in fata mortii il omoara. Semnul acestei morti este doliul. Negru si Alb.Non-culori.Non-viata. Traditia ortodoxa stabileste o durata a purtarii doliului, insa timpul pentru suferinta si pentru iubire nu exista. La inceput,suferinta cucereste toate madulare, gandurile, carnea...Omul este coplesit si paralizat de intensitatea si forta acestui sentiment. Cosmetizarea se sterge, mastile se dezintegreaza, hainele sociale cad ...omul ramane dezbracat. Atunci poti sa vezi omul asa cum este el. Atunci vezi adevarul din om. Atunci il cunosti realmente pe Om. Este singurul moment de sinceritate. In aceasta faza, omul nu poate manca, sufera de insomnii..plange in continuu..si are nevoie acuta de cineva care sa aiba grija de el. Are nevoie sa nu se simta singur. Nu trebuie contrazis pentru ca in sine nu palpaie decat o flacara mica de incredere si energie. Omul are nevoie sa fie ascultat, hranit, imbratisat, mangaiat si indrumat. Nu poate sa ia singur decizii. Durerea sufleteasca se propaga si in trupul de carne si astfel omul se plange de dureri de cap, de oase, de masele, de membre, de rinichi...
Treptat, durerea se retrage si ii elibereaza omului carnea. ...si gura. Omul va incepe sa simta foamea..si setea..va putea sa stea singur mai mult timp fara sa faca atacuri de panica...insa, gandurile ataca fulgerator...regretele ii inteapa mintea...realitatea si ireversibilitatea ii otravesc linistea omului. Apar intrebarile si introspectia...In aceasta etapa omul se departeaza de viata sociala pentru a se putea intari si renaste. Energia lui scade...omul se taraie. E obosit. Paralizia durerii este inlocuita cu singuratatea. Noaptea isi doreste sa viseze chipul celui iubit...primeste in schimb cosmaruri. Tanjeste dupa caldura sufleteasca...sau dupa niste brate care sa ii cuprinda trupul ...Se imbata cu credinta ca la un moment dat cineva ii va spune ca s-a trezit din cosmar si ca viata lui va fi ca inainte. In fiecare seara il gasim pe om beat crita de aceasta idee.
In ce-a de-a treia etapa….durerea se retrage toata in inima. Omul poate sa manace, poate sa doarma. Reuseste si sa zambeasca de cateva ori, incepe sa socializeze cate un pic, insa durerea din inima il sufoca. Acum durerea e de nesuportat. Omul incepe sa se roage, sa citeasca,sa isi inece gandurile si suferinta in ceva. Practic, omul se chinuie sa vietuiasca si sa se recladeasca.Atacul dureri asupra inimii provoaca lacrimi amare si taioase. Lumea din jur ajuta durerea. Este aliatul ei. Ochii omului in aceasta etapa vede tot ce a pierdut. Mama care nu mai are fiu. Baiatul care nu mai are frate.Bunica care nu mai are nepot. Tanarul care nu mai are camarad. Fata care nu mai are prieten si iubit. Baiatul care nu mai are tata. Femeia care nu mai are sot. Fina care nu mai are nas.
In ultima etapa omul se naste. Cu alte valori, alte principii, alta viziune, alte proiecte, alte dorinte, alte asteptari.Doliul exterior se retrage in suflet. Sufletul este imbracat in negru si alb. In intuneric si lumina. Incepe lupta cu sinele, lupta dintre bine si rau. Castigatorul poate fi vazut de oricine. Cel care a suferit o trauma se recunoaste dupa cuvintele si gesturile pe care le naste. De Rautate sau de Bunatate.Aici noul om alege pe cine sa sustina si sa slujeasca. Lumina sau Intunericul.
Daniels, am intalnit deunazi o fata cu sufletul intunecat. Din gura ei ieseau vapai negre si urate. Ea si ceilalti care o inconjurau cereau intelegere. Nu i-am putut oferi acelei biete fapturi decat mila pentru ca a lasat suferinta sa ii boteasca sufletul. Am ramas cateva secunde cu ea.Doar noi doua. Era o tanara cu chip frumos dar uratenia de pe limba ii ciopartise chipul. Saraca, mi-am zis. Si am plecat. Aveam lacrimi in ochi si o rana deschisa. Am pus in Cd-Player Dinu Olarasu si le-am scris celorlalti un pa din stele.
Daniels,
Noua ne place Soarele si Lumina Lunii.
Te sarut,
Orchis Noir
Posts
No comments:
Post a Comment