desertul pentru totdeauna-paler

un visător poate oscila între realitate şi reverie ca un clovn între râs şi plâns.

"Sunt în mâna ta acum, Luca. Şi ştii de ce?" "De ce?" "Simplu - a zis ea. Dacă poţi să-mi aduci bucurie sau tristeţe, înseamnă că sunt în mâna ta".

"Dacă ai fi perfect, n-aş avea nici un merit că te iubesc". Apoi, mi-a dezvoltat teoria că o femeie se înjoseşte când iubeşte un bărbat care îi este inferior, că, în mod normal, pentru a-şi putea dărui dragostea unui bărbat, femeia are nevoie să-l admire. Alteori, mi-a atras atenţia că femeile fac adesea greşeala de a da bărbaţilor mai mult decât pot să primească, dar că ea nu putea arde cu o flacără mică şi liniştită. "Prefer să-mi închipui că am ce-mi lipseşte, fiindcă simt nevoia să am măcar aşa", mi-a spus într-o seară. Ţin minte că afară era lună plină. Lumina care pătrundea prin fereastra şopronului îi înălbea faţa. S-a ridicat de lângă mine şi a încercat, fără succes, să pună la loc felinarul caleştii. Când a revenit, mi-a reproşat: "Eu aş putea să călătoresc o viaţă întreagă în această caleaşcă fără roţi. Tu n-ai putea. Simt asta".