Cartea asta are de toate.E o infuzie de ganduri si trairi. Multe, multe dialoguri si monologuri. O citesc greu, desi mi-a fost recomandata ca fiind o carte-expresso.
"Meseria asta feroce, care iti cere sa te lupti tot timpul, sa convingi si iar sa te lupti? Meseria asta in care nimic nu e definitiv castigat si care,desi merg pe cinzeci de ani imi da impresia ca sunt tot studentul acela buimac,dependent de cafeina,care repeta fara incetare” sunt presat de timp, sunt presat de timp” oricui sta sa-l asculte si care isi prinde urechile prezentand un al nu stiu catelea proiect in fata unui al nu stiu catelea juriu, singura diferenta fiind ca sabia lui Damocles a capatat un altfel de tais odata cu trecerea anilor.
O gramada de tipi vor incerca sa iti ghiceasca forma sanilor si curba fundului si va fi o lupta in toata regula, dar pantecul, pantecul pastreaza-l pentru ce-l pe care-l vei iubi.
-despre ce sa mai vorbim daca nu despre dragoste si despre placere?Despre facturi? Despre vreme?
Ce rost aveau toate noptile astea albe? Viata asta traita in proportie de 1% ? Casnicia asta subreda?Amorteala asta care-i cuprindea cateodata ceafa?Nevoia asta de a inalta ziduri?
-Va simtiti bine?
-Da, sunt doar obosit.
Oboseala asta era o scuza tare buna.De cati ani nu se folosea de ea, tragandu-o strategic peste ceea ce ridurile sale adansi tainuiau. Acest scut atat de respectabil si atat de comod. Ce-i drept oboseala e o chestie sic, un fel de marturie a unei cariere stralucite.E chiar magulitoare. Ca o medalie stralucitoare prinsa pe un piept sub care bate o inima descumpanita.
Vreti sa va spun unde stau? Stau printre amintirile mele....O lume care nu mai exista de multa vreme.."
Friday, February 26, 2010
Hachiko: A Dog's Story (2009)
Povestea reala:In 1924, Hachikō was brought to Tokyo by his owner, Hidesaburō Ueno, a professor in the agriculture department at the University of Tokyo. During his owner's life Hachikō saw him off from the front door and greeted him at the end of the day at the nearby Shibuya Station. The pair continued their daily routine until May 1925, when Professor Ueno did not return on the usual train one evening. The professor had suffered a stroke at the university that day. He died and never returned to the train station where his friend was waiting.
Hachikō was given away after his master's death, but he routinely escaped, showing up again and again at his old home. Eventually, Hachikō apparently realized that Professor Ueno no longer lived at the house. So he went to look for his master at the train station where he had accompanied him so many times before. Each day, Hachikō waited for Professor Ueno to return. And each day he did not see his friend among the commuters at the station.
The permanent fixture at the train station that was Hachikō attracted the attention of other commuters. Many of the people who frequented the Shibuya train station had seen Hachikō and Professor Ueno together each day. They brought Hachikō treats and food to nourish him during his wait.
This continued for 10 years, with Hachikō appearing only in the evening time, precisely when the train was due at the station
Filmul: Hachiko: A Dog's Story (2009)
regia: Lasse Hallström
Replici:
"Mi-a zis sa nu uit niciodata cat de importanta este iubirea si loialitatea"
"Viata poate fi inregistrata,dar inima nu poate fi scrisa"
Un film exceptional. Atemporal. Plin de simboluri. Imaginile au scormonit in mine.
Doar un catel poate sa ii ofere omului o iubire sincera si un devotament ce nu tine cont nici de vremea de afara, nici de moarte, nici de zile proaste.
Nu este necesar sa citesti carti despre loialitate ca sa stii sa o identifici cand o intalnesti sau cand o privesti. Este de ajuns sa ai grija de un catel.
Raman fidela unei idei: numai cine a crescut un animal poate sa inteleaga cu adevarat iubirea dintre stapan si patruped si durerea pe care o simte patrupedul sau stapanul cand unul dintre ei se duce pe lumea cealalta.
Priviti ochii unui animal. Si atunci veti intelege de ce Creatorul le-a facut necuvantatoare.
Scrisoarea 36
Furtuna pe camp, in oras dar nu in ei doi. El se gandea la avioane si la Ea.
Telefonul fetei licarea.
-Iubita vin eu sa te iau. Asteapta-ma inauntru, nu iesi. Vrei sa iti cumpar ceva? Ai pofta de ceva anume?
-Bine iubi te astept. Da am pofta. De tine.
In oras, imaginea era apocaliptica. Crengile rapuse de vant zaceau pe sosele, stalpii de tensiune erau mahniti pe cer si nu se mai uitau la el ci la ciment, tencuiala de batranete cazuse. Natura era furioasa. Ei erau calmi. In sufletele lor domnea armonia.
Fata se afla la o piesa de teatru si se gandea la El. De fiecare data cand primea mesaj un fior ii strabatea stomacul, inima ii batea cu putere, in nari simtea parfumul lui, iar pe piele parca se derulau imagini cu atingerile lui. Habar nu avea ca afara sosise furtuna. Habar nu avea ca ea, de fapt, anunta cutremurul ce avea sa vina peste trei zile in ea, in familie, in prieteni si in colegi.
Daniels,
Cineva imi spunea ca pentru un om mic ar face orice, dar nu totul. Totul implica si partea urata a lumii. Si pe aia nu o accepta. Altcineva imi spunea ca adevaratii jucatori sunt cei care nu triseaza. Nici pe teren, nici in sala, nici in viata.Vezi Daniels, in lumea mea mai exista si oameni veritabili. Sunt putini. Dar cel putin ma inconjoara. Si impreuna parca parem mai multi.
Sunt multi care sacrifica totul pentru bani. Fac orice, oricand. Pentru hartiile alea colorate. Strang bani. Tot timpul. Vor sa aibe cat mai multi. Nu ii intereseaza ce efecte sociale si psihologice genereaza activitatea pe care o desfasoara. Nu ii atinge mustrarea pentru suferinta pe care o provoaca celorlalti semeni. Muncesc pentru hartii si atat. Scopul Vietii lor e Banul.
Aceaste fiinte nefericite se lasa posedate de bani. In lipsa lor intra in sevraj. Ii apuca disperarea, depresia, nesiguranta. Fara ei, ochii stralucesc de ura, iar mintea turbeaza. Nimeni si nimic nu ii mai poate satisface.
Si chiar daca conturile bancare au multe cifre ei sunt cei mai saraci. Si chiar daca cred cu tarie ca banii aduc fericirea, sufletul lor urla de nefericire.
Daniels,
Azi e o zi insorita. Ma las sarutata de Soare. Stiu ca iti e dor de mine.
Orchis noir.
Telefonul fetei licarea.
-Iubita vin eu sa te iau. Asteapta-ma inauntru, nu iesi. Vrei sa iti cumpar ceva? Ai pofta de ceva anume?
-Bine iubi te astept. Da am pofta. De tine.
In oras, imaginea era apocaliptica. Crengile rapuse de vant zaceau pe sosele, stalpii de tensiune erau mahniti pe cer si nu se mai uitau la el ci la ciment, tencuiala de batranete cazuse. Natura era furioasa. Ei erau calmi. In sufletele lor domnea armonia.
Fata se afla la o piesa de teatru si se gandea la El. De fiecare data cand primea mesaj un fior ii strabatea stomacul, inima ii batea cu putere, in nari simtea parfumul lui, iar pe piele parca se derulau imagini cu atingerile lui. Habar nu avea ca afara sosise furtuna. Habar nu avea ca ea, de fapt, anunta cutremurul ce avea sa vina peste trei zile in ea, in familie, in prieteni si in colegi.
Daniels,
Cineva imi spunea ca pentru un om mic ar face orice, dar nu totul. Totul implica si partea urata a lumii. Si pe aia nu o accepta. Altcineva imi spunea ca adevaratii jucatori sunt cei care nu triseaza. Nici pe teren, nici in sala, nici in viata.Vezi Daniels, in lumea mea mai exista si oameni veritabili. Sunt putini. Dar cel putin ma inconjoara. Si impreuna parca parem mai multi.
Sunt multi care sacrifica totul pentru bani. Fac orice, oricand. Pentru hartiile alea colorate. Strang bani. Tot timpul. Vor sa aibe cat mai multi. Nu ii intereseaza ce efecte sociale si psihologice genereaza activitatea pe care o desfasoara. Nu ii atinge mustrarea pentru suferinta pe care o provoaca celorlalti semeni. Muncesc pentru hartii si atat. Scopul Vietii lor e Banul.
Aceaste fiinte nefericite se lasa posedate de bani. In lipsa lor intra in sevraj. Ii apuca disperarea, depresia, nesiguranta. Fara ei, ochii stralucesc de ura, iar mintea turbeaza. Nimeni si nimic nu ii mai poate satisface.
Si chiar daca conturile bancare au multe cifre ei sunt cei mai saraci. Si chiar daca cred cu tarie ca banii aduc fericirea, sufletul lor urla de nefericire.
Daniels,
Azi e o zi insorita. Ma las sarutata de Soare. Stiu ca iti e dor de mine.
Orchis noir.
Subscribe to:
Posts (Atom)
Posts
